joi, 12 aprilie 2012

Blogurile marilor noștri scriitori







Ei... Și iată că a venit din nou momentul în care am șters tastatura de praful urban și vă trimitem iar mesaje spre deliciul vostru, dragii noștri retarzi.
În sublima lume în care trăim, așa cum ar spune unii ”în care toți suntem coplanetari”, plină de triunghiuri cu 4 laturi, ce oscilează între umbre și lumini, ”egzicstă” ( vorba unei mari compatrioate ) un fenomen din ce în ce mai des întâlnit, în care niște moluște ce se zbat epileptic crează adevărate opere de artă ale mlaștinii. Nu v-ați prins despre ce e vorba, nu? Ei, bine, există așa numiții talentați ai rețelelor sociale, blogurilor, care aștern cu degetele lor firave pe ecranele mașinii lor de calcul, cuvinte pline de duhoare ce strălucesc în lumina soarelui, fără a avea vreo însemnătate logică sau retardă.
Dar iată că acești ”scriitori consacrați” nu sunt altceva decât niște relicve ale prezentului care se sfărâmă sub greutatea ”intelectului” lor superior. Nu ne putem aștepta de la toți să fie mari compozitori ai limbii române, dar când ochii lor privesc în oglindă și observă un adevărat geniu lingvistic ce sălășluiește între faldurile ”inegzicstente” ale materiei cenușii... Atunci noi, retarzii, avem o mare problemă. Și ca să nu credeți că vorbim în van, vă vom prezenta cazul unei astfel de blogărașă, care de felul ei, săraca, se zbate în gunoiul talentului său, aducând zilnic sau săptămânal durere creierașelor noastre. De unde să începem?
Era o zi uscată, dar ploioasă, în care soarele bătea cu putere, dar nu vedeai nimic din cauza întunericului. Numita X s-a așezat pe fotoliul curbat de la greutatea științei ei și s-a pogorât deasupra tastaturii de parcă ar fi fost un unicorn ce pârțâia curcubee, dorind să-i sugă însăși...esența vieții. Cu o mișcare rapidă și nemărginită de prostie a început să bată clapele amărâtului instrument, de care nu se poate dezlipi nici în timpul somnului, afișând pe ecranul spart de imbecilitate o grămadă de semne ( probabil litere ) a căror însemnătate era și este nulă. Marea autoare a început astăzi să scrie o poveste de dragoste primordială și ambiguă în care cuplul nu este bine definit. În incipit, personajul principal X,Y,Z,P,Q ( ?!? ), este/sunt îndrăgostiți de prietena lor cea mai bună X,Y,Z,P,Q ( ?!? ), femeie fiind din fire, determinând astfel lesbianismul și homosexualitatea acestei istorisiri. Totul bine și frumos până când unul din personaje trece în neființă într-o manieră morbidă și neelucidată de cititor. Totuși, aceasta încă moartă fiind, scrie o scrisoare adresată uneia din iubirile sale, cumva reușind să spargă continuul spațiu-timp, străbătând dimensiunile celeste și ajungând într-un final la destinatar. În această scrisoare este prezentat asasinatul, descriind cu lux de amănunte figura criminalului, în final acest mister fiind de nedeslușit. Ba mai mult, cadavrul îngropat la 2 metri sub pământ este găsit de o vârstnică ce se plimba liniștită prin parc, săpând...aparent.
Pe baza unui jurnal găsit în casa decedatei se va desfășura întreaga acțiune, aceasta fiind scuipată pe capitole, subcapitole și suprasubcapitole, acțiune ce constă în plimbări inutile din oraș în oraș, în căutarea criminalului, schimbări bruște și inexplicabile de temperatură de la un alineat la altul, anotimpuri ce se schimbă de pe o zi pe alta, răpiri, depresii ( atât ale personajelor, cât și ale cititorilor ), metamorfozări asemănătoare celor din basme și multe alte întâmplări pline de absolut nicio logică umană, animală sau vegetală.
Și ca să însumăm această postare kilometrică cu ceea ce am înțeles noi, retarzii, din această aventură literară, vă vom spune concluziile la care am ajuns încă din momentul citirii primului cuvânt : scriitoarea, al cărui nume nu-l vom dezvălui niciodată, respiră cocaină.!. NU! Altceva nu mai avem de zis! O asemenea aventură bipolară, ce poate fi trăită cu adevărat numai de Charlie Sheen ( Duh! Winning! ), nu se coagulează, împrăștiindu-se în neantul internetului, precum voma noastră de aseară de pe trotuarul ce ne stătea în cale.
După cum am mai spus, nu ne putem aștepta de la toți să fie adevărați Luceferi ai genului epic, dar în momentul în care o astfel de creatură artistică, mitologică, își umflă părul de pe piept amplificându-și nefundamentat stima de sine, nu putem spune decât că acea arătare este mai retardă decât noi.
Cu dragoste, celor fideli și infideli.
       Retarzii care n-au ce face și scriu pe blog.
P.S. Vă prezentăm din NOU un NOU membru al echipei retarzilor. Ea este Maia-ia... Colega mea... Și vreau diseară să mă puncte-puncte cu ea.

duminică, 6 februarie 2011

Paranghelie Online

Si pentru ca vacanta asta atat de scurta nu ne-a dat in cap cu absolut nimic si singura noastra distractie a fost sa respiram aerul inghetat si mizer al acestei tarisoare, grupul retarzilor si-a facut o noua traditie....in fiecare sambata seara ne intalnim pe skype si vorbim in timp ce jucam un MMORPG cunoscut sub numele de Cabal.
Prima saptamana a acestei noi traditii am incercat sa jucam celebrul Silkroad, dar sa va spunem sinceri singura distractie pe care am avut-o a fost sa injuram serverul Coreean pe care eram si jocul in sine, din simplul motiv ca era o imbecilitate.(scuzati daca sunt fani ai acestui joc printre cei care citesc acest post dar nu ne pasa.)(oricum va iubim).Jocul era asa de prost incat nici caracterul nu stia cum sa treaca de un copac sau de o bordura,se baga in ele si statea acolo. E, astea ne-a mancat nervii pana am dat de miracolul numit....CABAL
jocul a decurs interesant pana in momentul in care am dat de un quest destul de ciudat care ne-a facut sa ne simtim ...inconfortabil, sa spunem asa.... De ce??? Uitati-va si voi...
Mda... Deci aparent caracterul nostru a fost luat pe la spate, sodomizat de niste creaturi adorabile ce au nume de usturoi da' seamana cu niste canguri simpatici. Acuma inteleg de ce se spune ca jocurile pe calculator au un impact negativ asupra mintilor fragile si inca moi care abia asteapta sa fie modelate pentru viata care urmeaza a sarmanilor copilasi .Caracterul este foarte important pentru jucatori iar daca acesta a fost violat cine stie... din razbunare sau din cauza faptului ca acestia considera violatul (si aparent zoofilia)o practica normala in viata de zi cu zi , vor incepe si ei sa guste din miezul cremos dar probabil amarui al violului.
Bottom line, jucati Cabal Online,macar o sa va formeze ca pe niste pradatori  sexuali (Partea buna fiind faptul ca nu va invata sa deveniti victime [In momentul acesta radem amar].

Quote for this post:
"Psychos will always be psychos; they don’t need video games to help them." Scott Ramsoomair




 Cu dragoste, celor fideli și infideli.
          Retarzii care n-au ce face și scriu pe blog.







miercuri, 2 februarie 2011

Ritards in za chitschen ( niu ritard in za tim )

In primul rand ne cerem scuze de la fanii nostri fideli si retarzi pentru ca nu am mai postat nimic de ceva mai multa vreme. Dar stiti voi cum e... Clasa a 12-a, invatat, chestii trestii... ( Nu ca ne-am omori noi prea mult cu scoala )
Asa ca incepem o noua serie de chestii retarde. Ca sa va distram pe voi, infidelilor :))
Povestea a inceput cam acum o saptamana cand noi, avand o curiozitate retarda, am mers la celebrul mall din Mures (???), la restaurantul "La Liga". Fascinati fiind de bucataria mexicana, am vrut sa gustam din mirificul si celebrul sos guacamole. Inarmati cu o punga de Doritos sub bluza ( pentru ca stiam ca nu exista nachos acolo ), am intrat in local, ne-am asezat pe scaunelele nu prea confortabile de lemn ( nu, serios, am avut dureri de spate 2 zile ), am comandat ceea ce scria in meniu ca fiind sosul mult dorit.
10 minute mai tarziu...
Ne trezim in fata cu o pasta verde ce aducea putin a wasabi ( sau diaree... ), gustul fiind, bineinteles, verde. A!, si langa ea, 3 felii de paine prajita, pentru ca in Romanica toate se mananca cu paine ( adica si cozonacul ).
Avand hainele ude de la atata saliva care ne curgea din gura in asteptarea pastei divine, am sarit toti pe saraca farfurie, deschizand in acelasi timp punga de Doritos si am inceput sa devoram cu bestialitate sarmana creatie gustativa. Bineinteles ca a fost sub asteptari, iar mai tarziu am aflat ca ala nu era sos guacamole, ci pasta de avocado cu branza.
Enervati de faptul ca niste gorile fara minte si-au batut joc de Le Cuisine Mexicane (?), am dat o raita prin celalalt mall al orasului, de unde am luat ingredientele necesare pentru a prepara SOS GUACAMOLE TRUE at home.
2 zile mai tarziu...
Ne-am reunit acasa la noul retard sa preparam sosul zeilor. E, ce s-a intamplat veti vedea in pozele ce urmeaza.
Etapa 1. Etapa avocado.

Etapa 2. Etapa cepei

Etapa 3. Etapa uleiului.

Etapa 4. Etapa usturoiului. ( poza inexistenta )
Etapa 5. Etapa lamaii. ( poza inexistenta, ca doar suntem retarzi )
Etapa 6. Etapa "toate la un loc"

Eeee, si ce-a iesit??? SUPERB !!! BEAUTIFUL !!! MAGNIFIQUE !!! ETC. !!!
 Cu dragoste, celor fideli și infideli.
          Retarzii care n-au ce face și scriu pe blog.
P.S. : Unul din noi a cedat. Il arde stomacul.
A, da. Si noua aditie adusa echipei: Za Bogz.










marți, 7 septembrie 2010

România, țara paradoxală

Și ca niște folositori frecvenți ai internetului( poate puțin cam mult ), și pentru că viața nu ne-a oferit nici astăzi șansa de a dansa samba pe dubstep(WTF?), ne irosim viața scriindu-vă din nou despre plaiurile mirifice ale Românicii.
După cum spune și titlul, azi vă vom vorbi despre un paradox. Pentru că atât ne dăruiește țărișoara noastră, paradoxuri. Și ”succesuri”. Și pentru că tehnologia ne-a bucurat cu lansarea unui telefon de la o firmă cunoscută drept Apple, Iphone generația a patra, românii, au dat de o nouă șansă de a își dovedi talentul de a fi imbecili. În drumul lor de a cuceri această virtute, au decis ca minunatele telefoane să aibă atașat de ele un minunat preț, perfect pentru domnișorii ”stilați” despre care am vorbit în postarea anterioară.
În timp ce în țările dezvoltate, adică Marea Britanie, Statele Unite, și restul știți voi, că noi suntem retarzi... Iphone-ul se vinde cu relativ 400 de euro, adică undeva la 1.700 de lei, în Românica noastră dragă, cumpărătorii îl vor găsi la un preț de vreo 5.000 de lei. CUM??? CE??? DE CE??? PENTRU CE??? Adică să analizăm situația asta... Se poate presupune că în celelalte țări calitatea unui Iphone este un pic, dacă nu ceva mai bună, nivelul de trai fiind mult mai ridicat... MUUUUUUUULT mai ridicat, și alte chestii mult mai scumpe, la noi totuși prețul sare, paradoxal, de 1.000 de euro. Păi dacă suntem țară ”în curs de dezvoltare”, atunci cum putem să dăm peste 1.000 de euro pe un telefon? Și țară ”în curs de dezvoltare” este mult spus. Unii ziceau că suntem țară din lumea a treia. Cu atâtea datorii câte n-are nicio țară. Dar mă rog, oricum am privi problema, este incredibil de stupid să afișezi prețul unui Iphone peste 1.000 de euro când el valorează 400. PARADOX!!!! Cei care au creierul normal să nu citească această postare pentru că vor ajunge internați la spital alături de Paris Hilton la secția de reabilitare, pentru că vor încerca să tragă o supradoză pe nas pentru a face viața să pară mai normală... Cât de cât. Au... Cred că trebuia să postăm asta la început... E, asta e. Ghinion.
Cu dragoste, celor fideli și infideli.
          Retarzii care n-au ce face și scriu pe blog.
Cu drag, celor fideli și infideli.
          Retarzii care n-au ce face și scriu pe blog.
Cu dragoste, celor fideli și infideli.
          Retarzii care n-au ce face și scriu pe blog.

luni, 6 septembrie 2010

Debitări de la masa 1

E, și pentru că ne plictisim și noi la masa 1 din localul nostru am decis să ne descărcăm prin blogăriri. Adică să vă mai povestim și vouă, retarzilor, lucruri noi. Și pentru că nu avem atât de multă inspirație azi, vom începe să țipăm către iubitul nostru organ al legii.
Deci să ne începem povestea. A fost odată ca niciodată o țărișoară, cu mulți cocalari și smardoi umflați cu pompa, în care se pare că era ilegal să fii în legitimă apărare. Probabil vă întrebați și voi, ca noi, cum e posibil??? Într-unul din ziarele atât de bine mediatizate a apărut un caz drăguț în care unul din maimuțoii despre care am menționat mai sus s-a enervat în trafic pe unul care își conducea, săracul, mașina. Și bineînțeles, plin de șmecherie, s-a dat jos la semafor, în dorința de a administra câteva capsule celuia care a ”greșit”. Și mergând el așa, frumos și încordat, către mașina cu pricina, ”vinovatul” a detectat atitudinea ostilă a ”adversarului” și a scos, ÎN LEGITIMĂ APĂRARE, pistolul cu bile de cauciuc cumpărat legal, tocmai pentru acest scop: să scape de imbecilii care au ceva cu el. Arma s-a descărcat... de câteva ori... bine, de mai multe ori, proiectilele nimerindu-și cu precizie ținta. E, iată că apare în cadru Yeti, adică apărătorul legii. Și ce credeți voi, copii, că s-a întamplat mai departe? Nu, nu l-a arestat pe domnul plin de nervi, ci dimpotrivă, pe cel aflat în legitimă apărare. Și să rămâi pasiv în fața unei asemenea întâmplări. Adică pentru noi, cetățeni mai mult sau mai puțin cinstiți, să nu ne putem apăra pe o stradă întunecată, sau într-o intersecție cu o ”faună” complexă, deoarece vom fi luați pe sus de lege din motivul că nu am vrea să luăm bătaie și am intrat în poziție defensiv-ofensivă( dac-o exista așa ceva ).
Și cam asta a fost povestea zilei de azi de la masa 1, băi cititorilor.


P.S. Căscați bine ochii la maimuțoi și Yeti. Pentru că niciunul din ele nu pare să aibă vreo materie în cutia craniană.

Cu dragoste, celor fideli și infideli.
          Retarzii care n-au ce face și scriu pe blog.

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Omagiu adus iubitei noastre Fatiza

Deci am apărut și noi pe aici... Într-un final. Da, prima postare este dedicată cafenelei noastre iubite, Fatiza, care printr-o conjunctură de întamplări nefavorabile (la care se poate să fi contribuit și noi, DIN GREȘEALĂ!), a fost închisă odată și pentru totdeauna în negura infinită a uitării. Dar ea va fi uitată doar de restul persoanelor care au călcat acolo rareori. Noi, în schimb, nu o vom putea uita niciodată!!! Încă ne amintim de orele în șir petrecute acolo cu Alex Mish, chelnerul... adică ospătarul de lux al ”crâșmei”... Adică cel care stătea toată ziua cu cracii în sus și laptop-ul în poală, debitând cu noi, veșnicii clienți, aventurile sale amuzante și deocheate în același timp.
Ne este foarte greu să ne exprimăm sentimentele în scris, dat fiind faptul că unul din noi a renunțat de ceva vreme la gândire. Noi, ceilalți doi troglodiți, încă ne lamentăm de faptul că a trebuit să ne mutăm din nou în Square #7, local destul de drăguț, dar unde nu simțim dragostea și căldura familialei Fatiza.
Pentru voi, retarzilor, care citiți aceste rânduri, înclinați puțin capul în liniște pentru a aduce un ultim omagiu acestei cafenele deosebite.............................................................(multe puncte!)


R.I.P Fatiza, cafeneaua dragostei!
P.S. Dacă ați plâns citind aceste rânduri, stați liniștiți deoarece următoarele postări vor fi mult mai amuzante.
Cu dragoste, celor fideli!
       Retarzii care n-au ce face și scriu pe blog.